UCL: Levski Sofia - Universitatea Craiova, miercuri, 20:30, DGS 1
Conference League: ”U” Cluj - Brann, joi, 20:00, DGS 1
Campioana europeană en titre a învins campioana mondială prin golul lui Ferran Torres (106), la capătul unui meci pe care l-a dominat autoritar şi în care sud-americanii nu au avut niciun şut la poartă pe parcursul primelor 90 de minute.
"Noii regi", a titrat cotidianul sportiv francez L'Equipe, lăudând ceea ce este acum "cea mai mare echipă naţională a secolului XXI", care se mândreşte cu trei titluri la EURO (2008, 2012, 2024) şi două Cupe Mondiale (2010 şi 2026).
Presa internaţională, la picioarele Spaniei, după încheierea Cupei Mondiale 2026: "Noii regi!"
Galerie Foto
"La Roja" a fost ţinută la distanţă până în a doua repriză a prelungirilor de o echipă "Albiceleste" care nu a reprezentat aproape nicio ameninţare ofensivă și a reușit primul şut abia în minutul 117.
Cu o brutalitate care a depăşit limitele, exemplificată de eliminarea lui Enzo Fernández pentru al doilea cartonaş galben în prelungiri (90+3), echipa lui Messi (care avea deja destule critici) cu siguranţă nu a făcut nimic pentru a-şi îmbunătăţi imaginea.
"Argentina a plătit în cele din urmă preţul pentru încercarea de a transforma un meci de fotbal într-o încăierare de stradă", a comentat ironic tabloidul britanic The Sun, încântat de acest deznodământ "ca în basme".
Presa engleză a preluat, în mare parte, acest ton tăios: The Guardian a vorbit despre "tactici cinice", în timp ce The Daily Mail i-a criticat dur pe argentinieni pentru că "şi-au pierdut cumpătul" la finalul partidei, evidenţiindu-l pe Leandro Paredes, surprins într-o fotografie sugestivă în timp ce îşi împingea un adversar, apucându-l de gât.
"Fotbal 1, Criminali 0. A durat mai mult să ajungem acolo, dar slavă Domnului, am reuşit. Sportul a învins (...) Orice altceva ar fi părut o crimă", a scris The Telegraph.
"Distructivitatea Argentinei este pedepsită", "Lui Messi i se refuză un meci triumfător", a descris cotidianul elveţian în limba germană Tages-Anzeiger.
Acasă, tonul folosit pentru a-i felicita pe câştigători este mai măsurat, însă rezultatul este încă văzut ca o formă de dreptate.
"Spania nu a câştigat doar o finală. A protejat un stil de joc. A salvat fotbalul", afirmă cotidianul sportiv madrilen Marca.
În Italia, La Gazzetta dello Sport evidenţiază dominaţia totală a "La Roja": "20 de şuturi la două (...) această cifră ilustrează una dintre cele mai meritate victorii din finalele Cupei Mondiale".
"Din punct de vedere fotbalistic, finala a fost o mare dezamăgire", rezumă ziarul german Bild, menţionând că argentinienii nu au reuşit să înregistreze niciun şut pe poartă.
"Spectacolul extravagant din jurul finalei stârneşte aproape la fel de multe discuţii ca meciul în sine", adaugă cotidianul, menţionând că, pentru prima dată, pauza de la pauză a celui mai urmărit eveniment sportiv de pe planetă a prezentat un spectacol inspirat din NFL.
Cele mai tari meme-uri apărute după Spania - Argentina 1-0: Lionel Messi, ironizat fără milă!
Galerie Foto
Haos după Spania - Argentina 1-0: Gavi și Paredes s-au luat la bătaie!
Galerie Foto
Imediat cum centralul Slavko Vincic a fluierat finalul, selecționerul Lionel Scaloni a fost filmat cum intră pe teren și merge agitat către un grup de jucători.
Pe transmisiunea live nu s-a văzut ce a urmat, însă pe rețelele sociale s-a aflat totul. Concret, Gavi și Leandro Paredes s-au luat la bătaie chiar pe teren!
Pe imaginile apărute ulterior se vede că totul a plecat de la Leandro Paredes. Închizătorul argentinian s-a dus la Eric Garcia, care striga ceva către argentinieni, și i-a băgat mâna în gât foarte violent (vezi galeria FOTO de mai sus).
Imediat apoi, Gavi a intervenit și a vrut să-i facă la fel lui Paredes, însă a fost oprit de Almada, care l-a pus la pământ.
Paredes nu s-a oprit și l-a lovit de două ori cu dosul de palmă peste față pe mijlocașul Barcelonei. Jucătorii și membrii din staff-ul tehnic au reușit în cele din urmă să îi despartă.
De asemenea, centralul Slavko Vincic i-a acordat cartonaș roșu lui Leandro Paredes.
Sursa: digisport.ro