Lionel Messi a rupt tăcerea, după ce a încheiat Cupa Mondială înfrânt și în lacrimi: ”Sunt trist”

Lionel Messi a rupt tăcerea, după ce a încheiat Cupa Mondială înfrânt și în lacrimi: ”Sunt trist”
Sport2026-07-20

Ferran Torres (min 106) a marcat golul victoriei Spaniei în fața Argentinei, în finala Cupei Mondiale 2026.

Lionel Messi, după Spania - Argentina 1-0, finala Cupei Mondiale 2026: ”Sunt trist, dar știu că am dat totul”

La finalul meciului cu Spania, în scurta sa reacție, Lionel Messi a recunoscut superioritatea ibericilor și a transmis că nimeni nu trebuie să uite, totuși, parcursul naționalei sale până la finală.

Ca să fiu sincer, au fost mai buni. Am pierdut meciul și acceptăm acest lucru. Asta nu înseamnă că vom uita tot ce am făcut până acum.

Vreau să le mulțumesc oamenilor, jucătorilor mei și țării mele. Sunt trist, dar știu că am dat totul”, a transmis Lionel Messi la ESPN, citat de Sport Box.

Spain v Argentina: Final - FIFA World Cup 2026
Leo Messi și Donal Trump / Foto: Getty Images

Lionel Messi a fost surprins în lacrimi la finalul meciului pierdut de Argentina cu Spania în finala Cupei Mondiale 2026, iar imaginile fac deja înconjurul internetului.

Lionel Messi s-a pus pe jos și a început să plângă, după finala Spania - Argentina 1-0

Imediat după fluierul final, starul argentinian a fost surprins în timp ce se uită decepționat spre cer. Apoi, căpitanul Argentinei s-a așezat pe teren, cu capul ținut în pământ, și a început să plângă. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

>

A urmat apoi un moment foarte frumos. Lamine Yamal, cel care este cu 20 de ani mai tânăr decât Lionel Messi, s-a dus la el și l-a ridicat de jos. 

Argentinianul i-a acceptat gestul, iar cei doi s-au îmbrățișat. Înainte de finală, se viralizase din nou fotografia iconică în care Lionel Messi îl ține în brațe pe Lamine Yamal, la doar câteva luni. 

Yamal si Messi / Foto: Profimedia

Ulterior, Lionel Messi s-a dus să salute galeria argentiniană și, încă o dată, a izbucnit în plâns. Cel mai probabil, a fost ultimul meci jucat de el la Cupa Mondială, deși încă nu a fost anunțată o decizie în acest sens. 

Imagini neverosimile! Gavi și Leandro Paredes s-au luat la bătaie, imediat după Spania - Argentina 1-0 

Galerie Foto

În timp ce Yamal și Messi se îmbrățișau, în altă parte a terenului s-a dus o bătaie în toată regula. 

Paredes i-a băgat mâna în gât lui Eric Garcia, iar apoi l-a lovit și pe Gavi, care îi sărise în ajutor colegului său. Cele două tabere au fost despărțite, iar Paredes a primit cartonaș roșu. 

Sursa: digisport.ro

Ultimele stiri digisport.ro

"A favorizat Argentina". Arbitrul Slavko Vincic, pus la zid după finala Cupei Mondiale

Transfer-surpriză pregătit de Inter! Fotbalistul ”face tot ce e posibil” ca să joace pentru Chivu

Tragere la sorți turul 3 preliminar Conference League. UEFA a publicat posibilii adversari pentru ”U” Cluj, CFR Cluj și FCSB

"Te iubim pentru totdeauna, Leo!" Mesajul postat de naționala Argentinei, după finala Cupei Mondiale cu Spania

Barcelona s-a lăudat cu Yamal. Performanță imensă pentru puștiul de 19 ani și 7 zile