UPDATE. Trafic îngreunat pe DN68A, la Coșava, după un accident cu două victime - Tion

UPDATE. Trafic îngreunat pe DN68A, la Coșava, după un accident cu două victime - Tion
Romania2026-07-20
Un grav accident rutier s-a produs luni dimineață în comuna Coșava, pe DN68A. Două persoane au fost descarcerate din autoturismul implicat în impactul cu un autocamion și au avut nevoie de îngrijiri medicale. UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal

Potrivit pompierilor, două persoane au fost scoase dintre fiarele contorsionate ale unui autoturism, în urma unui accident produs luni dimineață pe DN68A, în comuna Coșava.

În accident au fost implicate un autoturism și un autocamion. La fața locului au ajuns de urgență pompierii cu o autospecială de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.

După ce au fost descarcerate, cele două victime, ambele adulte, au fost preluate de echipajele medicale. Acestea erau conștiente și cooperante și au primit îngrijiri la locul accidentului.

Polițiștii au început cercetările pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

UPDATE. Polițiștii au deschis un dosar penal

„Astăzi, în jurul orei 09:20, polițiștii au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 68A, în zona localității Coșava.

Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 51 de ani, a condus un autoturism pe DN 68A, dinspre localitatea Coșava înspre municipiul Deva, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un tir condus de un bărbat de 40 de ani.

În urma accidentului rutier au rezultat două victime, respectiv conducătorul autoturismului și pasagerul acestuia un tânăr de 19 ani. Aceștia au fost transportați la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate”, transmit polițiștii.

Cei doi șoferi au fost testați cu etilotestul, iar rezultatele au fost negative.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Sursa: tion.ro

Ultimele stiri tion.ro

FOTO. După 111 ani, Turnul de Apă din Iosefin își deschide porțile. Panorama spectaculoasă care îi așteaptă pe vizitatori

Atenție la șocul termic! Confuzia și leșinul nu sunt simple efecte ale caniculei, avertizează medicii de la Spitalul CF Timișoara

FOTO. OESL (Original Equipment Solutions) Timișoara inaugurează o nouă clădire dedicată inovației

„Dolce far niente”, filmul uitat al lui Nae Caranfil, revine restaurat 4K. Timișorenii îl pot vedea la Cinema Victoria

Un simplu test ADN i-a schimbat viața. Povestea unei femei care a aflat că este nepoata lui Charles Manson devine documentar