Persoană găsită decedată la Livada - Gherla INFO - CLUJ

Persoană găsită decedată la Livada - Gherla INFO - CLUJ
Romania2026-07-06

Publicat: luni 6 iulie 2026 14:54

Actualizat: 20:47

Duminică seara, în jurul orei 21.25, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat ar fi fost găsit decedat la un imobil din Livada, în comuna Iclod.

Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla s-au deplasat la fața locului, unde, din primele verificări, a reieșit că un membru al familiei s-a deplasat la domiciliul bărbatului, întrucât nu reușise să ia legătura cu acesta pe parcursul zilei.

La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, care, din nefericire, a constatat decesul persoanei, în vârstă de 40 de ani.

Trupul bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

În cauză, cercetările sunt continuate sub coordonarea unității de parchet competente, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Indiciile arată că a fost vorba despre o sinucidere.

Sursa: gherlainfo.ro

Ultimele stiri gherlainfo.ro

Pană de curent la Bonțida, festivalul Electric Castle pe generatoare

Castrul roman de la Gherla a ascuns aproape două milenii încă un secret vechi. Descoperire istorică – VIDEO

Dramă la Răscruci, un bărbat și-a luat zilele

Gherla are grijă: a fost lansat oficial proiectul de servicii la domiciliu pentru vârstnicii vulnerabili

Comunicat de presă privind lansarea proiectului „Gherla are grijă: servicii la domiciliu pentru vârstnicii vulnerabili”