O femeie în vârstă de 31 de ani a fost rănită în urma unui accident rutier produs duminică, în jurul orei 11.00, în localitatea Drăgușeni, după ce autoturismul pe care îl conducea a lovit un stâlp.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, dr. Dan Teodorovici, la locul evenimentului a intervenit un echipaj SAJ de tip B2.
„Echipajul a găsit o pacientă în vârstă de 31 de ani, stabilă hemodinamic, însă cu o fractură la nivelul antebrațului stâng”, a precizat dr. Dan Teodorovici.
După acordarea primului ajutor medical, femeia a fost transportată la Compartimentul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Fălticeni pentru investigații și tratament de specialitate.
Sursa: svnews.ro