Incendiu de proporții la un adăpost de animale de la o gospodărie din Rădășeni (FOTO) | Suceava News Online

Incendiu de proporții la un adăpost de animale de la o gospodărie din Rădășeni (FOTO) | Suceava News Online
Romania2026-07-18

Pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Rădășeni și Cornu Luncii, au intervenit la primele ore ale zilei de sâmbătă  cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Rădășeni.

La sosirea echipajelor, ardea generalizat un adăpost de animale, pe o suprafață de aproximativ 60 mp, cu pericol de propagare la o construcție anexă, dar și la casa de locuit, aflate în imediata apropiere. Dezvoltarea incendiului a fost favorizată de observarea și anunțarea cu întârziere a evenimentului.

Au ars adăpostul de animale, construit din lemn și acoperit cu azbociment, circa o tonă de fân, două tone de cereale și două tone de lemn de foc.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit, produs de un conductor electric deteriorat.

Incendiul a fost lichidat la ora 06:40, iar pompierii au salvat construcția anexă și casa de locuit, cu bunurile aferente.

Sursa: svnews.ro

Ultimele stiri svnews.ro

Cod portocaliu de furtuni valabil astăzi în județul Suceava. ISU avertizează asupra riscului de vijelii, grindină și averse torențiale

Consiliul Județean Suceava le propune sucevenilor și turiștilor agenda evenimentelor din județ pentru perioada 20–26 iulie 2026

Anunț Public : decizie emitere aviz mediu pentru „Amenajamentul Ocolului Silvic Vatra Dornei, fond forestier proprietate publică a statului, U.P. III Dumitrelu”

Anunt public: decizie emitere aviz mediu pentru „Amenajamentul Ocolului Silvic Adâncata”

Complotul pentru asasinarea lui Hitler