În perioada 9-12 octombrie 2025 a avut loc o mobilitate în Municipiul Plandiște, Serbia, pentru semnarea unui nou Proiect Transfrontalier Turco-Româno-Sârb. Gorjul are mai multe grădinițe implicate în acest proiect.
Partenerii acestui proiect: Instituția preșcolară „Srecno detinjstvo” Plandiste, Serbia, Grădinița cu P.P. „Mihai Eminescu” Târgu Jiu, Grădinița cu P.P. ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, Grădinița cu P.P. Nr. 8 Târgu Jiu, Grădinița cu P.N. Novaci, Grădinița cu P.P. Rovinari, Liceul Tehnologic Turceni, Grădinița cu P.P. Nr 16 Târgoviște, Grădinița cu P.P. ”Vis de Copil” Târgu Jiu, Grădinița cu P.P. Bălești, Grădinița cu P.P. Nr. 20 Severin, Grădinița cu P.P. Nr 22 Severin, Grădinița cu P.P.Nr 1 Orșova, Grădinița PRIKI`N DELL Târgu Jiu, precum și Asociația Transformarea prin Formare București și Asociația ROMKADEM Istanbul, Turcia, au demarat un amplu Proiect educațional transfrontalier în spiritul cooperării internaționale și al promovării prieteniei și diversității culturale.
Evenimentul a reușit să reunească peste 60 de cadre didactice, manageri, experți în educatie și președinți ai Asociațiilor profesionale a cadrelor didactice, care au avut ocazia să participe la workshopuri și schimburi de bune practici în domeniul educației timpurii, dezvoltând metode moderne de predare și colaborare internațională.
„CARAVANA PRIETENIEI” demonstrează că prietenia nu are granițe, iar educația timpurie poate deveni un liant între popoare și culturi.
Mii și mii de mulțumiri pentru demararea acestui proiect, Domnului Prof. Univ. Marinel Negru și Doamnei Anca Corfu – Consul General al României la Vârșeț, Serbia!
Felicitări pentru reușite tuturor participanților!
Prof. Director Ionela Văduva – inițiatorul proiectului

Sursa: verticalonline.ro