GRILE Coeficienți de salarizare pentru învățământul superior – proiect / Creșteri față de proiectul inițial

GRILE Coeficienți de salarizare pentru învățământul superior – proiect / Creșteri față de proiectul inițial
Educatie2026-07-17
Ministerul Muncii a publicat proiectul cu coeficienții de salarizare pentru cadrele didactice din învățământul universitar și urmează să fie trimis în Parlament. Proiectul urmează să ajungă la vot în Parlament în curând, probabil în această lună, într-o ședință extraordinară, spunea premierul Ilie Bolojan recent. Legea salarizării ar urma să se aplice din decembrie 2026 și nu de la 1 ianuarie, cum era inițial. Grilele pentru profesorii universitari pot fi consultate mai jos în articol.

Proiectul legii salarizării unitare, în forma finală, înainte să ajungă la Parlament, a fost publicat vineri, 17 iulie, pe site-ul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.

Documentul conține coeficienții de salarizare pentru profesorii, directorii și inspectorii din învățământul preuniversitar, cadrele didactice din învățământul universitar și personalul didactic auxiliar și administrativ.

Consultările cu sindicatele din învățământ privind proiectul Legii salarizării au loc mâine, 18 iulie, de la ora 09.00.

Sunt propuse creșteri ale coeficienților în mediul universitar pentru toate funcțiile de conducere, față de proiectul inițial. Rectorul prorectorul și directorul general administrativ al universității la grad I vechime, vor avea același coeficient: 5,20.

Prodecanul și directorul adjunct administrativ vor fi singurii cu coeficient sub 5, potrivit proiectului final al legii salarizării.

Profesorul universitar cu vechime între 3 și 10 ani va avea un coeficient de 2,45 față de 2.40 cât era inițial.

Asistentul universitar până în 2 ani va avea coeficient 2 față de 1,84 cât era propus inițial și cel cu peste 25 de ani vechime, mai puțin decât inițial 2,14.

Sursa: Proiect initial al Legii salarizării

Vezi grila inițială propusă

Sursa: Proiect initial al Legii salarizării
Intrarea în vigoare a legii
  1. Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 decembrie 2026.
  2. Prin excepție de la prevederile art. 9 alin. (3), cuantumul valorii de referință pentru luna decembrie 2026 și pentru anul 2027 este de 4100 lei.
  3. Începând cu anul 2028, procentul de majorare a valorii de referință va fi determinat de obiectivul de reducere a masei de cheltuieli salariale din sectorul public, ca procent din PIB, cu cel puțin 1,5 puncte procentuale între 2024 și 2031.
  1. În anul 2027, valoarea de referință este de 4100  lei, determinând valoarea salariilor de bază  în acord cu coeficienții pentru fiecare familie ocupațională conform anexelor la prezenta lege. 

Sursa: edupedu.ro

Ultimele stiri edupedu.ro

Admitere liceu 2026. Astăzi este ultima zi în care absolvenții de clasa a VIII-a mai pot completa fișa de înscriere în clasa a IX-a / Când are loc repartizarea computerizată – calendarul complet

Sfârșit de an școlar 2025-2026: rapoarte, burse, medii, situații școlare și modificări legislative. INTERVIU cu doi directori de școli din Botoșani și Covasna: Cu platforma VIVA Catalog nu mai este nevoie să centralizăm manual datele

Elevii români au câștigat o medalie de aur, trei de argint și două de bronz la Olimpiada Internațională de Matematică 2026 / Au participat 666 de concurenți din peste 120 de țări

Definitivat 2026. Model cerere contestație pentru profesorii din București / ISMB: Profesorii vor anexa la contestație și o copie a buletinului. Nu pot fi contestate lucrările altor candidați

Profesorii care au susținut examenul de definitivare în învățământ 2026 află marți, 21 iulie, notele de la testarea scrisă / Pentru a promova, aceștia trebuie să obțină cel puțin media 8