Directorii ar putea fi încadrați pe grade diferite în funcție de numărul de elevi și angajați – proiectul Legii salarizării

Directorii ar putea fi încadrați pe grade diferite în funcție de numărul de elevi și angajați – proiectul Legii salarizării
Educatie2026-07-17
Directorii ar putea fi încadrați pe grade diferite în funcție de numărul de elevi și angajați, prin ordin de ministru, prevede proiectul legii salarizării publicat în forma finală, azi, 17 iulie. Amintim, Legea salarizării unitare este unul dintre cele mai importante angajamente ale României prin Planul Național de Redresare și Reziliență și trebuie finalizată până în 31 august 2026. Potrivit proiectului a fost devansată data aplicării: decembrie 2026, nu 1 ianuarie 2027, așa cum era inițial.

Directorii ar putea fi încadrați pe grade diferite în funcție de numărul de elevi și angajați, prin ordin de ministru, se arată în articolul 1 din cadrul anexei 2 a Legii salarizării unitare, publicată azi, 17 iulie.

Ministerul Educației va stabili prin ordin gradul funcțiilor de conducere din învățământul preuniversitar, în funcție de:

•⁠ ⁠numărul de angajați;
•⁠ ⁠numărul de elevi;
•⁠ ⁠categoria unității.

Ordinul trebuie emis în 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii.


Art.1 – „Ministerul Educaţiei și Cercetării, cu consultarea instituţiilor, unităţilor de învăţământ şi a partenerilor sociali, va stabili gradul funcţiilor de conducere din învăţământul preuniversitar şi alte instituţii/unităţi din subordinea acestuia, prin ordin al ministrului, emis în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în funcţie de următoarele criterii: număr de personal, elevi şi categorii de unităţi”.

Citește:
Legea salarizării, în forma finală a Guvernului, publicată / Ce salarii prevede proiectul pentru angajații din școli

GRILE Coeficienții de salarizare pentru directorii de școli și inspectori cresc față de cei propuși inițial

Sursa: edupedu.ro

Ultimele stiri edupedu.ro

Admitere liceu 2026. Astăzi este ultima zi în care absolvenții de clasa a VIII-a mai pot completa fișa de înscriere în clasa a IX-a / Când are loc repartizarea computerizată – calendarul complet

Sfârșit de an școlar 2025-2026: rapoarte, burse, medii, situații școlare și modificări legislative. INTERVIU cu doi directori de școli din Botoșani și Covasna: Cu platforma VIVA Catalog nu mai este nevoie să centralizăm manual datele

Elevii români au câștigat o medalie de aur, trei de argint și două de bronz la Olimpiada Internațională de Matematică 2026 / Au participat 666 de concurenți din peste 120 de țări

Definitivat 2026. Model cerere contestație pentru profesorii din București / ISMB: Profesorii vor anexa la contestație și o copie a buletinului. Nu pot fi contestate lucrările altor candidați

Profesorii care au susținut examenul de definitivare în învățământ 2026 află marți, 21 iulie, notele de la testarea scrisă / Pentru a promova, aceștia trebuie să obțină cel puțin media 8