Mediile finale la BAC 2026, după contestații, au fost publicate de ministerul Educației, astăzi. Județul Bacău se află, în topul național, pe locul al 5-lea, urcând două poziții față de rezultatele inițiale.

În ceea ce privește topul liceelor, în județul Bacău, primul loc în top, cu o medie de 9.02 și o rată de promovare de 100%, este ocupat de Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău.
Pe al doilea loc, cu o medie de 8.97 și o rată de promovare de 100%, se poziționează Colegiul Național „Ferdinand I” Bacău.
Locul al treilea, cu o medie de 8.94, dar cu o rată de promovabilitate de 97.8%, îl ocupă Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău.
Pe locul al patrulea cu o medie de 8.88, dar cu o rată de promovabilitate de 100%, se află Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” Onești.



La polul opus, pe ultimul loc (35) se află Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Bacău, cu o medie de 4.96 și o rată de promovabilitate de 26.3%.
Penultimul loc (34) este ocupat de Liceul Tehnologic Târgu Ocna, cu o medie de 5.31 și o rată de promovabilitate de 35.3%.
Județul Bacău, locul 5 la nivel național
Clasamentul județelor după contestații a suferit ușoare modificări, după contestații. Potrivit , potrivit oficiuldeștiri.ro. Cluj rămâne detașat pe primul loc, cu o rată de promovare de 87%.
Topul complet al ratelor de promovare după rezultatele finale este următorul:
- Cluj – 87%
- Brașov – 83,4%
- Alba – 83%
- Iași – 82,6%
- Bacău – 82,2%
- Brăila – 81,8%
- București – 81,3%
- Bihor – 81,1%
- Sibiu – 80%
- Galați – 80%
Prezența județelor Cluj, Brașov, Alba, Bihor și Sibiu în primele poziții confirmă încă o dată performanțele constante ale centrelor universitare și ale liceelor cu tradiție din Transilvania, în timp ce Iași și Bacău continuă să reprezinte Moldova în partea superioară a clasamentului.


Sursa: ziaruldebacau.ro