Șofer mort după un accident grav în Dolj. Celălalt conducător auto a refuzat alcooltestul și recoltarea probelor biologice
Un grav accident rutier produs joi seara pe DJ 606, în afara localității Brabova, s-a încheiat tragic. Un bărbat de 50 de ani, din
județul Mehedinți, a murit la spital în cursul nopții, după ce a fost implicat într-o coliziune cu un alt autoturism.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, accidentul a avut loc în jurul orei 19:35. Din primele cercetări efectuate de
polițiștii Biroului Rutier Craiova, s-a stabilit că în eveniment au fost implicate două autoturisme, conduse de un bărbat de 50 de
ani, din comuna Jiana, județul Mehedinți, și un bărbat de 55 de ani, din comuna Brabova.
Impactul a fost deosebit de violent. Șoferul din Mehedinți a fost transportat în stare gravă la spital, însă medicii nu au mai
reușit să-i salveze viața, acesta decedând în cursul nopții.
În urma accidentului au fost răniți și celălalt conducător auto, precum și o femeie care se afla în autoturismul victimei. Ambii au
fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii au mai stabilit că șoferul din Brabova a refuzat atât testarea cu aparatul alcooltest, cât și recoltarea mostrelor biologice
pentru stabilirea alcoolemiei.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și refuzul sau
sustragerea de la recoltarea mostrelor biologice. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs
accidentul.
Sursa: oradedolj.ro