Lucrările de modernizare și reabilitare a Școlii Gimnaziale din satul Paltinu, comuna Vatra Moldoviței, se apropie de final, iar cei aproximativ 170 de elevi și preșcolari vor începe noul an școlar într-o clădire complet renovată și dotată la standarde moderne. Anunțul a fost făcut de viceprimarul cu atribuții de primar al comunei Vatra Moldoviței, Zenoviu Cenușă.
Potrivit acestuia, investiția, în valoare de aproape trei milioane de lei, este finanțată din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), cu o contribuție din bugetul local.
Zenoviu Cenușă a spus că la începutul noului an școlar, copiii vor reveni într-o școală complet modernizată, sigură și eficientă din punct de vedere energetic, care le va oferi condiții de studiu la standarde europene.
Clădirea școlii, construită în urmă cu 98 de ani, a trecut printr-un amplu proces de consolidare seismică și reabilitare. El a mai declarat că lucrările au vizat refacerea fundațiilor și a acoperișului, înlocuirea instalațiilor, refacerea finisajelor interioare și exterioare, precum și termoizolarea completă a imobilului. În cadrul proiectului au fost montate tâmplărie PVC cu geam termoizolant, o nouă învelitoare din tablă tip țiglă și sisteme moderne de încălzire și iluminat.
Pentru creșterea eficienței energetice, unitatea de învățământ a fost dotată cu o pompă de căldură sol-apă, panouri fotovoltaice instalate pe acoperiș, un sistem de ventilație cu recuperare de căldură și corpuri de iluminat LED cu consum redus de energie.
De asemenea, în interior au fost refăcute pardoselile, tencuielile și instalațiile, a fost amenajat un spațiu tehnic pentru noul sistem de încălzire, iar grupurile sanitare și spațiile comune au fost modernizate. Zenoviu Cenușă a subliniat că sălile de clasă vor oferi condiții mult mai bune pentru desfășurarea procesului educațional.
Viceprimarul cu atribuții de primar a precizat că această investiție reprezintă un pas important atât pentru elevii din Paltinu, cât și pentru dezvoltarea comunei.
„Educația este cea mai importantă investiție pe care o putem face pentru viitorul comunei noastre. Copiii din Paltinu merită să învețe în condiții moderne, sigure și confortabile, iar această școală le va oferi exact aceste condiții. Am reușit să păstrăm o clădire cu aproape un secol de istorie și, în același timp, să o aducem la standardele actuale de siguranță și eficiență energetică. Pentru elevi și cadrele didactice înseamnă un mediu mult mai bun pentru procesul de învățământ, iar pentru comuna Vatra Moldoviței este o investiție care confirmă că dezvoltarea infrastructurii educaționale rămâne o prioritate a administrației locale”, a declarat Zenoviu Cenușă.
El a arătat că Școala Gimnazială din Paltinu are patru săli de clasă, grupuri sanitare și spații administrative și va oferi elevilor și cadrelor didactice condiții moderne de studiu.


Sursa: svnews.ro