Programul FIV este în implementare și se desfășoară conform planificării

Programul FIV este în implementare și se desfășoară conform planificării
Actualitate2026-07-17

În contextul interesului manifestat de persoanele care așteaptă demararea Programului social de interes național de susținere a cuplurilor și a femeilor singure pentru creșterea natalității 2026-2030, facem următoarele clarificări privind stadiul implementării acestuia.

Programul este în derulare, iar activitățile administrative necesare implementării acestuia se desfășoară conform planificării interne. Programul este implementat în baza Hotărârii Guvernului nr. 264 din 23 aprilie 2026, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 24 aprilie 2026.

Mai precis, în prezent, sunt în desfășurare procedurile de achiziție publică și activitățile tehnice necesare operaționalizării Programului.

În conformitate cu art.16 din Normele metodologice de aplicare, în vederea implementării Programului, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) inițiază achiziția unor servicii integrate care să asigure, prin intermediul unei platforme digitale, managementul documentelor depuse de solicitanți, beneficiari, farmacii și unități sanitare partenere. După finalizare, va fi deschisă sesiunea de înscriere a beneficiarilor.

Calendarul implementării este următorul:

Știu că, pentru mulți dintre cei care așteaptă acest program, fiecare zi contează. Tocmai de aceea, tratez implementarea Programului FIV cu maximă responsabilitate, având permanent în vedere obiectivul de a pune acest program la dispoziția beneficiarilor cât mai curând posibil, cu respectarea tuturor procedurilor legale”, a declarat ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Dragoș Pîslaru.

Menționăm că Programul are ca obiectiv sprijinirea cuplurilor și a femeilor singure diagnosticate cu infertilitate prin acordarea unui sprijin financiar în valoare de 15.000 lei/beneficiar, respectiv 5.000 lei pentru medicamente și 10.000 lei pentru procedurile medicale specifice, sub forma voucherelor electronice. Pentru perioada 2026–2030, sunt prevăzute fonduri pentru finanțarea a 10.000 de beneficiari anual, în limita creditelor bugetare aprobate.

Sursa: curierulnational.ro

Ultimele stiri curierulnational.ro

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene anunță că aplicația Achiziții Beneficiari Privați a fost ținta unui incident cibernetic

Proiectul ANOFM ”Step up – Tinerii, o șansă pentru viitor!” va fi redepus pentru contractarea finanțării din fonduri europene

Curtea de Conturi: Grave nereguli descoperite la Agenția Națională pentru Sport în administrarea patrimoniului statului

Ilie Bolojan, de ziua Forțelor Aeriene Române: Apărarea României se construiește prin investiții constante

Facebook a picat duminică dimineață. Utilizatorii din România raportează probleme de acces