Publicat: joi 16 iulie 2026 09:58
Situl arheologic de la Iclod continuă să ofere surprize cercetătorilor de la Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT). La cinci ani după descoperirea urmelor unei așezări dacice suprapuse peste una celtică, arheologii au scos la iveală noi vestigii care împing istoria locuirii din zonă cu mii de ani în urmă.
Cele mai recente descoperiri datează din prima jumătate a mileniului al V-lea î.Hr., adică de acum mai bine de 6.000 de ani, cu aproximativ un mileniu și jumătate înainte ca egiptenii să ridice celebrele piramide.
Potrivit MNIT, cercetarea arheologică preventivă desfășurată în această perioadă acoperă o suprafață extinsă și le oferă specialiștilor posibilitatea de a reconstitui cu mai multă precizie organizarea și evoluția unei așezări fortificate din neoliticul târziu.
Până în prezent au fost identificate principalele elemente ale sistemului de apărare, format din șanțuri circulare și palisade, precum și urme de locuințe și mai multe morminte. Acestea au fost descoperite împreună cu inventarul funerar, alcătuit din vase ceramice și unelte realizate din piatră și os.
Peste această așezare preistorică s-a suprapus, câteva milenii mai târziu, un cimitir din a doua epocă a fierului. Necropola este alcătuită din morminte de incinerație răsfirate, în care au fost depuse vase ceramice, ofrande animale și mai multe obiecte din fier, inclusiv arme.
Arheologii spun că toate descoperirile vor fi documentate și analizate în detaliu, urmând să fie corelate pentru a reconstitui încă o pagină din istoria veche a acestor locuri.
Noile vestigii confirmă încă o dată că zona a fost locuită încă din cele mai vechi timpuri, păstrând urmele unor comunități care au trăit aici chiar înaintea unor civilizații celebre ale Antichității.

Sursa: gherlainfo.ro