La câțiva ani după un grav accident, profesoara Emanuela Oiegar, de la CN „Vasile Alecsandri”, finalistă în Liga Profesorilor Excepționali - Ziarul de Bacău

La câțiva ani după un grav accident, profesoara Emanuela Oiegar, de la CN „Vasile Alecsandri”, finalistă în Liga Profesorilor Excepționali -
Actualitate2026-07-15

Emanuela Oiegar, profesoară de biologie la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Bacău, se numără printre finaliștii ediției din acest an a Ligii Profesorilor Excepționali, competiție care recompensează dascălii cu rezultate remarcabile și un impact deosebit asupra comunității educaționale.

De-a lungul carierei sale, profesoara a format generații de elevi pasionați de biologie, mulți dintre aceștia devenind olimpici, studenți la facultăți de medicină sau cercetători. Activitatea sa este definită de preocuparea permanentă pentru performanță, dar și de capacitatea de a inspira elevii să își depășească limitele și să își urmeze vocația.

Pe lângă activitatea de la catedră, Oiegar Emanuela este lector în cadrul Centrului Județean de Excelență Bacău și al Centrului „Pași spre succes”, unde lucrează cu elevi cu tulburări de învățare. Metodele sale de predare sunt adaptate nevoilor fiecărui copil și includ tehnologii moderne, precum imprimarea 3D pentru realizarea modelelor biologice și utilizarea instrumentelor bazate pe inteligență artificială în procesul educațional. În același timp, își perfecționează constant pregătirea profesională prin participarea la programe de formare naționale și internaționale.

Profesoara este și autorul auxiliarului „Anatomia și fiziologia omului”, material distribuit gratuit și folosit de generații de elevi care se pregătesc pentru admiterea la facultățile de medicină.

Rezultatele obținute împreună cu elevii săi confirmă consecvența și valoarea muncii depuse. Începând din 2007, elevii pregătiți de Oiegar Emanuela s-au calificat în fiecare an la etapele naționale ale olimpiadelor de biologie, iar o parte dintre ei au obținut medalii la competiții internaționale. Mulți dintre foștii săi elevi sunt astăzi medici, cercetători sau studenți ai unor universități de prestigiu din România și din străinătate, între care Universitatea de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și Universitatea din Heidelberg.

Dincolo de performanțele academice, parcursul profesional al profesoarei este marcat și de puterea de a depăși momente dificile. După gravul accident rutier din 2019, produs în timp ce se deplasa împreună cu elevii săi către o etapă națională a olimpiadei, aceasta a revenit la catedră cu aceeași dedicare. A continuat să fie mentor și diriginte, implicându-se în sprijinirea elevilor vulnerabili prin consiliere, atragerea de sponsorizări și organizarea de activități extracurriculare.

Nominalizarea în finala Ligii Profesorilor Excepționali reprezintă o recunoaștere a contribuției sale la educație și a impactului pe care l-a avut asupra generațiilor de elevi din Bacău. Prin profesionalism, inovație și implicare, Oiegar Emanuela demonstrează că performanța în educație înseamnă nu doar rezultate la concursuri, ci și capacitatea de a schimba destine.

Emanuela Oiegar poate fi votată în cadrul Ligii Profesorilor Excepționali la adresa: https://vot.fundatiadanvoiculescu.ro/contestants/oiegar-emanuela/. Ultima zi a votului este 15.07.2026, până la ora 24:00.

Sursa: ziaruldebacau.ro

Ultimele stiri ziaruldebacau.ro

Grevă de avertisment în sistemul sanitar: Spitalul Județean de Urgență Bacău anunță că urgențele și serviciile esențiale vor funcționa normal

Primăria Bacău pregătește un nou festival la Insula de Agrement. Prima ediție a Festivalului Filmului va costa aproape 63.000 de lei

Deputatul Vasile Budacă a participat la Forumul ONU privind dezvoltarea durabilă, la New York

Avertizare meteo! Cod galben de averse torenţiale, până duminică seara

Programul SOMA de colectare a deșeurilor reziduale și reciclabile, din perioada 20 – 25 iulie 2026