În zadar îi spune trei sferturi din popor lui Bolojan că este beat el refuză să meargă la culcare! – Informatorul Moldovei

În zadar îi spune trei sferturi din popor lui Bolojan că este beat el refuză să meargă la culcare! – Informatorul Moldovei
Actualitate2025-11-16

Trei sferturi din populația României consideră că Bolojan a dus România în prăpastie. Relativ, au dreptate. Până acum, Bolojan a reușit doar să scadă serios nivelul de trai al populației. Cât despre ei, care zic că se sacrifică pentru a guverna România, s-au îmbogățit subit! Un ministru userist intrat desculț în Guvern, că șosetele erau scumpe, acum are avere de câteva milioane de euro. A fost deștept! Zice el. Poporul îi spune „cu subiect și predicat” că e hoț. Bolojan vorbește de reformă dar adoptă doar măsuri împotriva celor mulți. A tăiat veniturile profesorilor de două ori, prin scumpirile generate și prin creșterea normei didactice, a tăiat veniturile pensionarilor prin taxele inventate, dar a „omis” să taie din veniturile supra dimensionate a miniștrilor și angajaților din aparatul propriu al Guvernului. A „uitat” să taie din veniturile nesimțite ale parlamentarilor și din sumele forfetare pe care aceștia le dau ca să fie lăudați în presă. Statul, așadar, plătește ca niște semianalfabeți ajunși în Parlament să mintă poporul. Altfel spus, poporul plătește unor cozi de topor ca să-l mintă! Peste 75% dintre români i-au spus lui Bolojan că țara merge într-o direcție greșită. Sindicaliștii din educație i-au arătat lui Bolojan că „reforma” și economia făcută de el în acest domeniu a creat haos, afectând interesele mai multor generații de elevi. Cei de la calea ferată îi arată clar că el și gașca lui vor să dea gratis transportul de marfă pe calea ferată unor prieteni privați. E atac la siguranța națională.

Judecătorii au demontat minciuna fluturată de Bolojan cu pierderea unor bani europeni din cauza pensiilor magistraților. Cei din administrația locală i-au spus și îi repetă mereu lui Bolojan că disponibilizările impuse de la centru provoacă haos. Cei de la ANAF îi arată lui Bolojan că reforma se face punând la treabă miile de șefi puși politic, nicidecum în felul în care cică o face el.

Acestea au fost numai câteva exemple. Un vechi proverb românesc spune cam așa: „dacă doi îți spun că ești beat, te duci la culcare”. Lui Bolojan îi spune o țară întreagă că e beat, adică aduce în țară doar haos și sărăcie, dar el refuză categoric să meargă la culcare. Mai mult de atât, iese public și bate câmpii vorbind despre cât de mult muncește el. Uită să spună însă că ia de la stat, adică de la cei mulți un salariu foarte mare. Pe lângă el și-a adus și destule slugi pe care le plătește foarte bine. Avea nevoie de mulți vicepremieri, de consilieri cu duiumul și alte parașute analfabete care să sugă sudoarea poporului. Apropo de asta, mai degrabă deșteapta aia pusă vicepremier spunea că întâi ea și șeful ei sug sudoarea poporului, iau de la gura copiilor ca să facă ei averi. Asta dacă tot o durea capul de binele copiilor săraci din România. Zile multe la guvernare e foarte greu de crezut că mai are Bolojan. Problema e că până va pleca amplifică haosul și sărăcește poporul, aducându-l cu 10-20 de ani în urmă. Asta înseamnă liberal astăzi. Ca și ieri, de altfel.

Sursa: informatorulmoldovei.ro

Ultimele stiri informatorulmoldovei.ro

Fură ei, useriștii, liberalii și lumina de la răsărit…!

Consultații oftalmologice gratuite la CARP Elena Cuza Bârlad

Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!

Hristos a Înviat!