Duminică, 19 iulie, ziua dedicată folclorului la Zilelor Municipiului Fălticeni 2026. De la ora 18:00 va avea loc procesiunea de Sf. Ilie | Suceava News Online

Duminică, 19 iulie, ziua dedicată folclorului la Zilelor Municipiului Fălticeni 2026. De la ora 18:00 va avea loc procesiunea de Sf. Ilie |
Actualitate2026-07-19

Duminică, Fălticeniul devine gazda tradițiilor românești, într-o zi în care cântecul, dansul popular și portul autentic vor fi în centrul sărbătorii. Organizatorii au pregătit un program amplu, care reunește concursuri, spectacole, ceremonii și recitaluri susținute de artiști consacrați și interpreți locali.

Ziua a debutat la ora 10:00, la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”, cu Concursul Interjudețean de Folclor „Șezătoarea Copiilor”, competiție care aduce pe scenă formații și artiști din județele Suceava, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Prahova, Galați și Brăila.

Începând cu ora 14:00, scena amenajată în parcarea stadionului „Nada Florilor” găzduiește un amplu spectacol folcloric. Publicul va putea urmări evoluțiile Alessiei Zoița și ale grupului folcloric „Vlăstarii Slatinei”, ale formațiilor de dans și soliștilor vocali ai Centrului Cultural „Gr. V. Birlic”, precum și Gala Concursului Interjudețean „Șezătoarea Copiilor”. Programul continuă cu recitaluri și momente artistice susținute de Lenuța Rusu și grupurile folclorice „Moldava” și „Micii Răzeși”, Gabriel Treteag și grupul „Din vremuri de altă dată”, Ana Maria Bucșă și copiii de la Academia de Arte „Modus Vivendi” Suceava.

În cadrul manifestărilor va avea loc și premierea elevilor cu rezultate deosebite, programată pentru ora 16:30, la Pontonul Bazei de Agrement „Nada Florilor”, eveniment prin care autoritățile locale vor recompensa performanța școlară.

Tot duminică, de la ora 18:00, Protopopiatul Fălticeni organizează tradiționala Procesiune de Sfântul Ilie, cu plecare de la Biserica „Sfântul Ilie”, eveniment religios care marchează sărbătoarea ocrotitorului spiritual al municipiului.

Seara este rezervată recitalurilor unor nume cunoscute ale muzicii populare românești. Începând cu ora 20:00 vor urca pe scenă Alexandra Burian, Grigore Gherman, Grupul Folcloric „Mugurașii” din Mălini, Doina și Ciprian Petroaie, Dana Dăncilă, Laura Haidău și Sorin Filip. Spectacolul va fi prezentat de Paula Ghivirigă.

Sursa: svnews.ro

Ultimele stiri svnews.ro

Cod portocaliu de furtuni valabil astăzi în județul Suceava. ISU avertizează asupra riscului de vijelii, grindină și averse torențiale

Consiliul Județean Suceava le propune sucevenilor și turiștilor agenda evenimentelor din județ pentru perioada 20–26 iulie 2026

Anunț Public : decizie emitere aviz mediu pentru „Amenajamentul Ocolului Silvic Vatra Dornei, fond forestier proprietate publică a statului, U.P. III Dumitrelu”

Anunt public: decizie emitere aviz mediu pentru „Amenajamentul Ocolului Silvic Adâncata”

Complotul pentru asasinarea lui Hitler