Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis două avertizări de vreme severă care vizează întreg județul Suceava, fiind prognozate fenomene meteorologice periculoase atât în cursul zilei de duminică, 19 iulie, cât și luni, 20 iulie.
Potrivit meteorologilor, în cursul zilei de duminică, 19 iulie, între orele 13:00 și 20:00, județul Suceava se află sub cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt așteptate averse torențiale importante cantitativ, vijelii puternice, grindină de dimensiuni medii și, izolat, mari, precum și frecvente descărcări electrice.
ANM estimează că rafalele de vânt vor atinge viteze de 70–90 km/h, iar grindina poate avea diametrul cuprins între 2 și 5 centimetri. În intervale scurte de timp, de una până la trei ore, sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 25–40 l/mp, iar pe arii restrânse pot depăși 50–60 l/mp.
De asemenea, ANM a emis un cod galben pentru întreg județul Suceava, valabil luni, 20 iulie, între orele 10:00 și 22:00. Meteorologii anunță noi episoade de instabilitate atmosferică, caracterizate prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii, precum și grindină de mici și medii dimensiuni.
Rafalele de vânt vor avea viteze de 50–70 km/h, iar izolat pot depăși 80 km/h. Cantitățile de apă vor ajunge la 20–30 l/mp, iar pe suprafețe restrânse pot depăși 40–50 l/mp.
Sursa: svnews.ro