Adolescent de 14 ani, rănit după ce a căzut cu trotineta electrică pe Calea Unirii din Suceava | Suceava News Online

Adolescent de 14 ani, rănit după ce a căzut cu trotineta electrică pe Calea Unirii din Suceava | Suceava News Online
Actualitate2026-07-19

Un adolescent în vârstă de 14 ani a fost transportat la spital după ce a căzut cu trotineta electrică pe Calea Unirii din municipiul Suceava.

Incidentul s-a produs sâmbătă, în jurul orei 18:00, în apropierea trecerii de pietoni din dreptul Școlii Gimnaziale nr. 5. Potrivit datelor din anchetă, băiatul se deplasa cu o trotinetă electrică pe partea carosabilă, dinspre Secția de Poliție Burdujeni către Calea Burdujeni, când, ajuns în zona trecerii pentru pietoni, și-a pierdut echilibrul și a căzut, fiind proiectat pe carosabil.

În urma impactului, minorul a suferit leziuni și a fost preluat de un echipaj medical, care l-a transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Medicii au stabilit un diagnostic prezumtiv de traumatism la cotul drept și traumatism la genunchiul drept.

Reprezentantul legal al minorului a declarat că nu dorește să formuleze plângere prealabilă și nu solicită continuarea cercetărilor pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Sursa: svnews.ro

Ultimele stiri svnews.ro

Cod portocaliu de furtuni valabil astăzi în județul Suceava. ISU avertizează asupra riscului de vijelii, grindină și averse torențiale

Consiliul Județean Suceava le propune sucevenilor și turiștilor agenda evenimentelor din județ pentru perioada 20–26 iulie 2026

Anunț Public : decizie emitere aviz mediu pentru „Amenajamentul Ocolului Silvic Vatra Dornei, fond forestier proprietate publică a statului, U.P. III Dumitrelu”

Anunt public: decizie emitere aviz mediu pentru „Amenajamentul Ocolului Silvic Adâncata”

Complotul pentru asasinarea lui Hitler